am să deschid fereastra măcar să te presimţi

The other și alte nostalgii de iarnă

luluts — Mon, 09 Jan 2012 20:32:15 +0000

Iubesc acest loc. Nu fiindcă este toposul cuvintelor mele sau fiindcă mă întorc aici ca să-mi revărs sufletul în falduri de fiecare dată când ceva mă bucură sau altceva mă supără, ci fiindcă aici am scris dintotdeauna pentru mine. Poate pentru ziua aceea când mă voi trezi, voi uita cine sunt și voi răscoli casa în căutare de indicii pe care mi le-a lăsat un eu trecut cu ținere de minte. Aceasta nu este o carte de vizită, nu este un brand, nu este un balon cu aer cald, nu este un țânc cu aparat dentar care vorbește prea mult fiindcă se teme instinctiv de tăcere, nu este Laura, balaura, dinozaura, o bulină, un elefant, un cal pe un perete la fel de verde ca el, un agramat, un grafoman, o nimfă. Aici sunt eu și nimic din toate acestea, enumerate haotic până acum.

Sunt perfect conștientă de faptul că se apropie sesiunea, că mai nou am un job de 8 ore, timp în care sunt un om mare care scrie chestii mari și vrea să facă alte chestii mari, și că, cel puțin teoretic, acum ar trebui să bag pâine în toaster ca să am cu ce mânca istoria secolului XIX, dar o cineva dragă mie mi-a reamintit că în ultima perioadă am scris atât de mult înregimentată și atât de deloc pentru mine.

Aveam chef la început să scriu despre the other, dar de-atunci și până acum au trecut ceva cuvinte și m-am răzgândit. The Other este The One-ul feminin; nu știu ce semnalmente are, așa că am să mă opresc din scris aici.

Oamenii mari obosesc repede și se culcă devreme și jonglează cu chestii și cam atât. Și se fac 4 ani de când, conform spuselor unora și altora, sunt singură pe planetă. Mă bucur că-s singură, înconjurată de oameni fani și că am ținut minte o prețiozitate informativă trântită de cineva în răspăr mai demult: ”there`s nothing vodka can`t cure”. Și-apoi te-nghite rutina, viața trece pe lângă și peste tine și singurătatea ia forma unei pisici pe care o îndrăgești și dup-aia te simți ca imaginea de mai jos și totul e bine.

De ce iubesc oamenii elefanți?

luluts — Fri, 10 Jun 2011 21:43:43 +0000

Cineva a ajuns aici căutând fix acest lucru. Motiv pentru care, într-un exces de sensibiloșenie, m-am gândit să răspund.

Oamenii iubesc elefanți atunci când ceilalți oameni sunt cu mult prea ocupați iubind pe altcineva.

Oamenii iubesc elefanți atunci când rămân fără pastă de dinți și fără bani de pastă de dinți. Dacă am avea trompe, nu ne-am mai spăla pe dinți, ci pe trompe.

Oamenii iubesc elefanți fiindcă ornitorincii sunt niște fihințe mult prea greu de înțeles.

Oamenii iubesc elefanți nu din inerție, ci dintr-o profundă pasiune pentru tot ceea ce este exotic.

Oamenii iubesc elefanți pentru că elefanții știu să îmbrățișeze suflete cu trompele lor invizibile.

Oamenii iubesc elefanți pentru că iubirea în exces își găsește în elefanți cel mai bun depozitar.

Oamenii iubesc elefanți fiindcă aceștia nu se termină brusc.

Oamenii iubesc elefanții fiindcă elefanții știu să tacă solemn, fiindcă elefanții înțeleg, fiindcă elefanții locuiesc în spațiile dintre ei.

Oamenii iubesc elefanții fiindcă au pur și simplu nevoie să iubească și, uneori, ceilalți oameni sunt prea ocupați cu meseria lor de neoameni.

Eu îmi iubesc elefantul, pe care-l cheamă Barney și care s-a născut într-un ceainic, fiindcă știe să mă însoțească în somn și să-mi iubească fără să crâcnească visele.

Oamenii iubesc elefanții pentru emoțiile lor elegante.

Fericirea nu are hashtag

luluts — Sat, 28 May 2011 21:37:48 +0000

Uneori, când sunt fericită, îmi aduc aminte că pe lângă povești există și realitatea. Și-atât.

Eu știu cum se termină poveștile.

luluts — Mon, 09 May 2011 21:34:12 +0000

cu versuri din Metallica.

fiecare poveste se termină cu

sick and tired I stand alone

Unii oameni iubesc, unii oameni muncesc, unii oameni omenesc

luluts — Tue, 03 May 2011 13:20:02 +0000

Eu iubesc ca un torționar. Sfâșietor, agresiv, apăsat, ca un sărut prelung în care buzele se zbat să se descleșteze

Eu nu știu să fiu altfel decât sunt acum. Agitată, încăpățânată, înflăcărată, absurdă, paranoică, egoistă.

Și uneori mi se revarsă sufletul și unii calcă pe el de parcă ar fi preșul de la intrare. De-aia se trezesc fără preș sub picioare.

Nu prea mai am nimic să-ți spun astăzi, dragă jurnal. Poate doar că uneori am nevoie să fiu sufocată. Și tot uneori regret că uit de autodisciplină.

Azi nu-mi placi.

PS: Cum pot unii oameni să rămână supărați când afară miroase a liliac?

Omagiu

luluts — Thu, 31 Mar 2011 21:29:12 +0000

Eram bine mai devreme. Până când s-a scurs ziua de 31 martie și a venit tiptil 1 aprilie. Astăzi ar fi fost ziua mamei; așa cum îi plăcea să spună adesea, ne-am născut una la distanță de câteva ore de cealaltă, atât ne-am fost de dragi. M-am întristat, dar nu ca de obicei, când sufletul meu se contractă foarte tare și devine zeul Thor. M-am întristat ușor fiindcă mi-am adus aminte că oamenii pângăresc cu dogme amintirea celor pe care i-au iubit atât de mult.

E stupid să celebrezi cu un parastas moartea cuiva. Oricum este un ritual simbolic, la care majoritatea participanților au ajuns din obligație. Așa că o iau pe mama-mică-în-sufletul-meu și o să mă duc să-i împart doar ei primăvara. Lumina unei zile senine de primăvară, magnolia înflorită și deciziile mele de om care începe să fie mare.

La mulți ani, om frumos!

pufarine

luluts — Thu, 24 Mar 2011 22:18:21 +0000

sunt unii oameni care acționează asupra ta ca mașina de expandat cereale

te fac să înflorești și te îndulcesc

actualmente exist sub forma unei pufarine
sufletul meu e mare, mare cât o pufarină imensă

lumea toată e o pufarină. portocalele sunt perisabile.

*misc

luluts — Mon, 07 Mar 2011 21:07:56 +0000

8 martie este o zi care vine si care trece.

Elefanți

luluts — Sun, 20 Feb 2011 23:00:17 +0000

Câteodată, atunci când închid ochii și trag aer adânc în piept, mi se face frică și-mi amintesc că sunt un omușor.
Când respirăm, încetăm să fim zei.

Frica se simte ca și când ar călca un elefant pe tine.
Așa că închid ochii și-mi imaginez că plonjez în cer, de sus în jos, și că nu mă voi lovi niciodată de limita lui superioară.

un suflet cât arca lui noe

luluts — Thu, 17 Feb 2011 23:26:32 +0000

scriu pentru niște oameni nenumiți, de a căror existență nici măcar nu cutez să mă îndoiesc.

oamenii aceia care te fac să-ți dai seama cât de frumoasă este căldura

sufletele acelea suspendate strategic prin univers, niște leagăne pentru adulți, puse fix lângă aleile pe care trebuie să înveți din nou să mergi

sunt fericită în caruselul meu pe care îl frecventează câte unul și altul
un fel de bar deschis 24/24 pentru cei care știu pe unde anume se face intrarea

sunt un omușor care stă pe muchia fericirii
care întreabă
care nu o să renunțe niciodată la curiozitate
care are o pasiune de neînțeles pentru umbrelele-femele deși nu are niciuna

care ține minte senzația aceea pe care o avea când i se zdreleau genunchii atunci când juca țările și aluneca pe nisip

sunt atât de insesizabil de fericită