Epopeea pernelor (I) decembrie 7, 2010

să le dăm naibii de perne, vă rog.

vreau să levitez când dorm

să mă rup ca o frază cretină

dureri de coloană, de cap

să-mi contorsionez gândurile

nu-mi place să fiu confortabilă

teoretic, pernele există atunci când vrei să crezi în ele

de ce ne batem cu perne?

ce-i cu metaforele astea?

o să mă închid într-un far şi o să valsez cu perna până-i dau fulgii pe nas

şi cam atât, fiindcă pernele mă indispun, fiindcă-s out-of-the-pillow şi fiindcă rantuiesc de una singură, ca un midget furios

şi fiindcă .. acolo unde ţi-e perna, ţi-e şi casa.

Normalitate septembrie 27, 2010

Oamenii se bagă în tot felul de poveşti insolite; până şi eu, dacă aş fi nevoită să-mi disec existenţa în căutarea materialului de poveste aş reuşi să găsesc ceva ieşit din comun.

Şi azi mi-am dat seama că cele mai valoroase insighturi sunt acelea pe care le-am extras din propria-mi experienţă. Micuţele lucruri banale, ignorate şi azvârlite indolent de toată lumea în cele mai întunecate colţuri, fiindcă par nepreţioase.

Că cele mai bune idei mi-au venit când m-am gândit la ce mi-aş dori eu dacă aş fi X, unde X este el însuşi un eşantion reprezentativ. Fiindcă empatia funcţionează.

Că, de fapt, nu vreau nimic ieşit din comun. Vreau să stau acasă într-un tricou de-ale lui, care este suficient de larg încât să mă pot ghemui ca un fetus în el. Că vreau să vorbim despre orice altceva în afară de sentimente şi locul în care vom ieşi diseară. Să vorbim despre teoria mea privind caii verzi pe pereţii la fel de verzi ca ei, despre cornuleţe cu gem şi despre cât de greu e să rulezi sarmale.

Să mă miaun de dimineaţă cum fac de obicei, să mă trezesc mahmură după 4 ore de somn- în acelaşi tricou- şi să mă duc în bucătărie, ca să-i fac cafea la ibric după reţeta familiei mele. Şi să râdă de şosetele mele, să-mi spună că rămâne să lucreze de-acasă şi cafeaua să dea în foc, fiindcă am descoperit încă un loc mişto în care putem să ne manifestăm ca doi adolescenţi excitaţi.

Şi-acum râd isteric fiindcă-mi dau seama că aveam de gând să mă iau de cei care fac tot felul de scenarii ca cel de mai sus – cu oameni imaginari, tipe imaginare, în situaţii imaginare. Şi mi-am dat seama că ştiu foarte bine în tricoul cui aş vrea să fiu. Mda.

ciorne mai 22, 2010

sunt ca o umbrelă după ploaie

dispensabilă

mi se rup rând pe rând degetele de dragul tău

degetele degetelor

căsuţele din degete

universul îşi fracturează stelele

stelele acelea pe care le privim ca nişte retardaţi fiindcă nu le vom putea înţelege niciodată esenţa sau existenţa

hai să facem un copil din hârtie

legat de alt copil

şi de alt copil

jocul meu e atât de trist

ajută-mă să scap

vreau să scriu despre tine,

dar mi se-mpleticesc cuvintele

îmi visez viaţa

nu pot să mă conformez

sunt încăpăţânată

şi scriu poezii care par fără noimă de teamă să nu mă înţelegi

în preajma mea e plin de torţionari

inima mea e un instrument care la prima vedere pare foarte uşor de utilizat

nu ai nevoie de instrucţiuni

ca să descoperi că nici măcar instrumentul nu s-ar putea denumi pe sine

n-o folosi ca pe o proteză uitată într-un pahar cu apă lângă pat

vreau să te cos pe cotul meu aşa cum Dali a cusut-o pe Gala de el

şi vreau, printre altele, să avem o cetate, ziduri şi-o iederă tânără

eu să fiu castelana ta preferată

să locuim în centrul bucureştiului

racordaţi la electricitate, actualitate, politică şi trecut

vom fi vetuşti împreună

eşti doar o ciornă

momentan