sunt ca o umbrelă după ploaie
dispensabilă
mi se rup rând pe rând degetele de dragul tău
degetele degetelor
căsuţele din degete
universul îşi fracturează stelele
stelele acelea pe care le privim ca nişte retardaţi fiindcă nu le vom putea înţelege niciodată esenţa sau existenţa
hai să facem un copil din hârtie
legat de alt copil
şi de alt copil
jocul meu e atât de trist
ajută-mă să scap
vreau să scriu despre tine,
dar mi se-mpleticesc cuvintele
îmi visez viaţa
nu pot să mă conformez
sunt încăpăţânată
şi scriu poezii care par fără noimă de teamă să nu mă înţelegi
în preajma mea e plin de torţionari
inima mea e un instrument care la prima vedere pare foarte uşor de utilizat
nu ai nevoie de instrucţiuni
ca să descoperi că nici măcar instrumentul nu s-ar putea denumi pe sine
n-o folosi ca pe o proteză uitată într-un pahar cu apă lângă pat
vreau să te cos pe cotul meu aşa cum Dali a cusut-o pe Gala de el
şi vreau, printre altele, să avem o cetate, ziduri şi-o iederă tânără
eu să fiu castelana ta preferată
să locuim în centrul bucureştiului
racordaţi la electricitate, actualitate, politică şi trecut
vom fi vetuşti împreună
eşti doar o ciornă
momentan