Dimineaţa aerul curat s-ar putea să-ţi spargă faţa martie 18, 2009

Sau să i-o spargi tu. Sau să ţi-o spargi singur, când aluneci pe gresia din baie şi dai cu capul de cadă.

Dar gata cu aceste scenariile morbido-comice, că nu e momentul să ne spargem feţele. E de-abia primăvară. Şi reconstrucţiile faciale îs scumpe în zilele noastre. Plus, anatomiile faciale naturale sunt chiar dezirabile şi drăguţe.

Concluzia este că m-am trezit cu ochii lipiţi şi mici, fapt ce-nseamnă că am plâns în somn. Sau că am plâns pe somn. Urăsc asta, mai ales că am visat ceva foarte frumos şi cald.

Şi îmi miroase părul a ţigari, am o umbră de trifoi pe faţă şi trebuie să mă apuc de nişte texte legate de istoria relaţiilor internaţionale, pentru facultate. Altfel nu o să pot dormi la noapte )

Şi ieri am băut Guinness (şi-am uitat să vă urez Happy St. Patricks day!)

Metrou, bere, fumul de ţigară, glumele tâmpite, compania, toate au recreat perfect atmosfera liceului, când ne-ntorceam acasă seara, ameţite. Păcat că m-au apucat tristeţile metafizice pe drum.

Şi-n rest, numele postului este strâns legat de primul moment în care-am citit un blog. Pe cel al lui Jolly Joker. Nu ştiu dacă mai scrie, ştiu că îl citeam pe weblog în copilăriile mele multiple. La el am citit prima oară că “sexul mişto e ăla cu sentimente.”

Amintiri, amintiri.

Oh, mon Dieu. Sans sens. februarie 3, 2009

E una dintre zilele acelea inutile, în care dacă trăieşti sau mori îi totuna. Nu am făcut nimic. În afară de o îmbuibare periculoasă cu tot felul de cofeini, gen Pepsi, cafea, iar Pepsi, iar cafea şi nişte tentative eşuate de a reţine mecanic tot felul de chestii de microeconomie, care nu or să-mi folosească nicidecum în viitorul apropiat, nu am făcut nimic. Ba da. M-am uitat la CNN. Ştiu că-n Londra fost furtună cu zăpadă. Că primele 100 de zile din mandatul lui Obama sunt- cică- cruciale.  Iranul a a lansat un satelit pe orbită.

Ştiu tot ce se-ntâmplă în exterior, nu ştiu nimic din ce se-ntâmplă cu mine. Mă plictiseşte materia asta, nu-mi solicită deloc imaginaţia, toată marea filosofie se bazează pe cuvintele “piaţă”, “oligopol”, “monopol” etc. Nimic nou sub soare. Dar e atât de constrângătoare, încât îmi repugnă. Sunt la facultate de politică, provoacă-mă şi ademeneşte-mă cu subiecte complicate, intense, grele. Sună snob, dar chiar nu e. Nu-mi place materia aceasta fiindcă după ce o înţeleg nu am niciun fel de satisfacţie. Ba dimpotrivă, mi se şterge totul din cap, de parcă mi-ar fi creierul iradiat.

Aşa că, într-un mod superficial, mă voi baza pe prezenţa-mi la curs, proiectul despre crizele economice 1929/ 2008 şi pe faptul că-s simpatică. Şi pe Doamne-Doamne, foarte invocat zilele acestea.

Oricum, m-am trezit la 11.30, mi-am făcut cafea şi aveam pofta de friganele (sunt felii de pâine înmuiate în lapte, date prin ou, prăjite care se mănâncă de obicei cu zahăr) pe care mi le făcea bunica atunci când eram mică. Aveam lapte, nu aveam ouă, eram prea fuzzy wuzzy ca să ies din bârlog, aşa că am ciugulit nişte After Eight-uri şi mi-am băut cafeaua. Dup-aia tot mi-era foame, aşa că m-am deplasat până la bodega de pe strada, o crâşmă dintr-aceea comunistă, unde-s beţivi cu vodka-n bot şi la 9 dimineaţa şi la 22.00 seara, în speranţa că vând ouă. Desigur că nu vindeau ouă, dar aveau detergent. Mi-am luat un Pepsi Light şi m-am întors acasă.

Apoi am stat şi m-am uitat pe CNN- ceea ce fac şi acum, în timp ce tastez. Apoi m-au apucat mustrările de conştiinţă şi m-am apucat să mai fac una şi alta pentru examenul de joi. Shitty shitty shitty exam.

Dar desigur că-n viaţă nu faci mereu doar ce-ţi place- mi-ar spune pe un ton condescendent Louise. Ştiu, dar ar trebui să fac mai mult ce-mi place decât ce nu-mi place, i-aş răspunde eu.

În fine, probabil că acum, după monstruosul efort de a-mi îmbuiba cortexul cu noţiuni greţoase, nefolositoare, yucky yuck yuck, îmi voi aloca o pauză de o oră în care să mă bucur de House MD.

da, dom’le, da.

Examen ianuarie 24, 2009

Mda, bun. Înainte de a începe să redau cu o concreteţe ieşită din comun cum a decurs examenul meu de azi, trebuie să fac nişte mici precizări cu privire la statul meu de fiinţă miserupistă. În primul rând, eu nu sunt o fiinţă totalmente miserupistă. Sunt o neomiserupistă, fiindcă adesea îmi pasă de unele chestii. Cum a fost examenul de azi, predat de un prof cu totul ieşit din comun de mişto. Cel mai tare prof din facultatea mea. Eh, şi pentru acest examen eu m-am culcat aseară la 00.00 ca să mă trezesc la 5 dimineaţa să-mi mai învăţ. Ei bine, şi-acum examenul propriu zis. 

 

Şi ajungem, ne punem în bănci- alea din spate, că mdeh, se puseseră toţi ăilalţi în faţă. (eu urăsc să stau prin spate, mă simt ca o criminală, toţi sunt cu ochii pe noi). Eh, şi primim subiectele. Şi-n pofida tuturor aşteptărilor mele pesimiste, pică un subiect foarte uşurel şi extrem de abordabil. Doamne, ce l-aş mai fi abordat pe subiectul cu pricina. Şi am şi făcut-o, cu graţie, duios şi gentil. Ehm, bun.

Şi peste vreo jumătate de oră, liniştea aceea zgomotoasă, a rotiţelor de hamsteri învârtindu-se, atât de neplăcută, este brusc întreruptă de băbuţă. Ză băbuţă este o femeie de 65 de ani şi mă voi opri aici cu detaliile, fiindcă ţin la integritatea mea mentală. Eh, şi se pune în spatele meu. Şi eu, na, ca tot copilu la examen, semi speriată de bombe, scriam cu spor. Şi ne cere foi. Şi pix. Şi foaia cu subiectele. Mai lipsea să ne ceară şi un pahar de long island ice tea, în care să fim generoase cu romul. Şi eventual şi-un sandwich cu ton. Şi-o măslină.

Dar ideea nu e asta, ideea e că băbuţa, ponosită şi amărâtă, venită de undeva, de departe, de pe un tărâm demult uitat de timp, ca să-şi vadă visul de a face o facultate împlinit, ultima ei dorinţă, scoate două coli pe care avea scrisă cu font de 5 toată materia. Apăi să n-o pocneşti niţel cu basmaua? Adică eu mă strofoc ca un maimuţoi şi băbuţa vine şi copiază.

Este I-RE-LE-VANT. Ştiu. Dar na, eu nu-s în stare să copiez, fiindcă mă înverzesc, ofilesc şi mor. Mă dau de gol instant. Mă îmbujorez doar la ideea  că aş putea să copiez. Aşa că nu regret că n-o fac, dar mă mir şi eu, că nu ţi-e dat să vezi zilnic băbuţe inocente copiind de mama focului, aşa, totalmente strategic.

En fin, ideea este că-n viaţa asta ţi-e dat să vezi multe şi felurite lucruri, fix când te-aştepţi mai puţin. 

Şi mai e ceva. Nu înţeleg de ce la fiecare examen a trebuit să mă car cu toate materialele de la curs după mine, nu e ca şi cum le-aş fi utilizat în vreun fel. Adică doar mi-am erodat niţel umerii. Oricum, după 5 zile şi 6 examene, pot exclama, uşurel, calm, că-s vie. Şi că azi îmi permit să dorm ca o scrofiţă. Fericire maximă.