Iubesc acest loc. Nu fiindcă este toposul cuvintelor mele sau fiindcă mă întorc aici ca să-mi revărs sufletul în falduri de fiecare dată când ceva mă bucură sau altceva mă supără, ci fiindcă aici am scris dintotdeauna pentru mine. Poate pentru ziua aceea când mă voi trezi, voi uita cine sunt și voi răscoli casa în căutare de indicii pe care mi le-a lăsat un eu trecut cu ținere de minte. Aceasta nu este o carte de vizită, nu este un brand, nu este un balon cu aer cald, nu este un țânc cu aparat dentar care vorbește prea mult fiindcă se teme instinctiv de tăcere, nu este Laura, balaura, dinozaura, o bulină, un elefant, un cal pe un perete la fel de verde ca el, un agramat, un grafoman, o nimfă. Aici sunt eu și nimic din toate acestea, enumerate haotic până acum.
Sunt perfect conștientă de faptul că se apropie sesiunea, că mai nou am un job de 8 ore, timp în care sunt un om mare care scrie chestii mari și vrea să facă alte chestii mari, și că, cel puțin teoretic, acum ar trebui să bag pâine în toaster ca să am cu ce mânca istoria secolului XIX, dar o cineva dragă mie mi-a reamintit că în ultima perioadă am scris atât de mult înregimentată și atât de deloc pentru mine.
Aveam chef la început să scriu despre the other, dar de-atunci și până acum au trecut ceva cuvinte și m-am răzgândit. The Other este The One-ul feminin; nu știu ce semnalmente are, așa că am să mă opresc din scris aici.
Oamenii mari obosesc repede și se culcă devreme și jonglează cu chestii și cam atât. Și se fac 4 ani de când, conform spuselor unora și altora, sunt singură pe planetă. Mă bucur că-s singură, înconjurată de oameni fani și că am ținut minte o prețiozitate informativă trântită de cineva în răspăr mai demult: ”there`s nothing vodka can`t cure”. Și-apoi te-nghite rutina, viața trece pe lângă și peste tine și singurătatea ia forma unei pisici pe care o îndrăgești și dup-aia te simți ca imaginea de mai jos și totul e bine.
Asta cu “sa te trezesti intr-o zi sa nu stii cine esti si sa incepi sa cauti indicii prin toata casa” mi-am imaginat-o si eu de multe ori. Oh well, bine ai venit in lumea oamenilor mari, in care mitica piatra a lui Sisif e de sute de ori mai ascutita, firele de par alb apar multe prea repede (iar daca te taie capul sa rupi vreunul, vin inca 10 prieteni la inmormantare) si petrecerile se apropie vertiginos de orgiile scabroase din filme. Iti recomand o doza mare de simt al umorului si un scaun confortabil pe care sa te asezi comod si sa te bucuri de noua ta aventura. Dupa un timp devii dependenta.
și eu întotdeauna scriu titluri și apoi continui cu opusul sau aproape-opusul lor. cred pînă la urmă că ăsta e un lucru pozitiv – ești în continuă căutare, destinația e drumul. eu te citescunosc în continuare, pe drum. parazitic, fiindcă știu că scrii pt tine.
ca un om care vorbește singur ca să-și auză armonia vocii.