am să deschid fereastra măcar să te presimţi

câteodată chiar îmi place să tac. doar câteodată.

O parcelă de libertate la pachet mai 29, 2012

Nu știu cum mă simt, fiindcă nu-s capabilă să mă așez la starea mea. Pendulez ca un ceas anapoda, care dă din limbi în toate direcțiile. Aparent, faptul că-s leagăn de stări, adesea opuse, mă face să mă simt vie. Nu simt niciodată rutinizat. Emoțiile, săracele. Sunt puține, dar sunt ale mele.

*

Mama spunea să nu iubesc un singur om. Să nu am un singur prieten. Să nu am o singură pasiune.

Când epuizezi asta, o să rămâi singură. Mi-a zis-o și-am înțeles-o mai târziu. Nu acum, nici prea de mult. O scriu, în caz că o să uit. Poate o să mă apuce pandaliile, depresiile alea care ies de sub pat dimineața. Naiba știe. Poate că am să mă apuc să mă caut printre maldărele de cuvinte așternute pe foi virtuale și-am să nimeresc taman aici.

*

Încă ceva. Știți tripul ăla cu libertatea. S-a întors din adâncurile adolescenței. N-am. Am avut-o ceva vreme, dar a început să coste mai mult decât îmi permiteam. Era imperfectă, gârbovită de alte libertăți, ediție veche, dar nu de colecție. Și apoi n-a mai fost deloc, decât poate pe interior, unde libertatea e limitată de ce ai în cap. Și niciodată n-ai destul acolo. Mobila de creier nu se cumpără de la Ikea, din păcate pentru ciurde. 5 ani mai târziu, încă mai vreau să fug fără să știu unde sau dacă mă așteaptă cineva pe partea cealaltă.

Îmi rămân întrebările:

1. Oamenii mari.

2. Când începe.

3. Ipocrizie mondială.

4. Filosofia, bat-o vina.

5. Cu toții suntem egali, dar unii dintre noi suntem mai egali decât ceilalți. Mai egali.

6. Liber într-un apartament.

7. Am 4600cm pătrați. Nu rotunzi. Ce trist.

8. Magnolia.

 

Am multe speranțe, multe pasiuni, o escadrilă de dubioși simpatici care-au apărut ca ciupercile după ploaie, atunci când aveam nevoie. Și care, spre deosebire de ciupercile din Mario, chiar fac bine. E simplu să salvezi oameni. Să rămână consemnat. Să nu uităm asta, în caz că ăia de la The Fray n-au fost suficient de clari.

N-avem libertate. N-avem timp. N-avem somn. Ne-avem între noi. Schimb de imaginații.

 

Ghici aprilie 9, 2012

Filed under: sertărele — perfuzii @ 4:47 pm
Tags:

.. la ce mă gândesc acum, în prezentul nemediat.

Ploaia e reconfortantă.

 

I’m off to see the wizard, the wonderful wizard of Oz aprilie 8, 2012

Filed under: despre mine şi alţi demoni — perfuzii @ 7:16 pm
Tags:

Era cât pe ce să mă întristez. Am luat ultima pungă din locul în care mi-am petrecut ultimul deceniu al vieții, locul ăla în care am trăit de toate, de la îndrăgosteli la panica de a nu găsi o șosetă. Am predat cheile unui handramac cu ceafa lată, care va dărâma tot ce este acum acolo. Am urlat pis pisuri pe toate frecvențele, disperată fiind să-mi recuperez pisica. Nici urmă de ea. Am băgat în cușca aia cutia de amintiri, plină cu foi din oracole, poezioare, scrisorele, mărțișoare.

Am ajuns în locul acesta aflat mult prea sus pentru gustul meu de telurică și mi-am dorit să simt ceva, să conștientizez că povestea mea în partea aia de oraș s-a încheiat, dar nu am reușit să-mi mobilizez sinapsele surescitate. Fiindcă superputerea mea este aceea de a-mi transforma tristețea în nervi, m-am așteptat să mă enervez. Nici măcar asta nu mi-a reușit.

Amintirile mele sunt suspendate ca niște globuri într-un brad de Crăciun veșnic verde. Da, m-am mutat, da, am abandonat o grămadă de maculatură, da, stau cu chirie în altă parte, da, toate astea m-au lovit în mutrișoară mult prea repede pentru gustul meu. Dar e în regulă. Nu am iubit cărămizile alea, nu am iubit nici măcar magnolia, nu am iubit faianța sau sufrageria. Am realizat asta ieri, când stăteam în fața unei salvări, așteptând să fiu salvată. Nu de asta aveam eu nevoie. Am atele pe suflet, dar le am de mult și mi le-am montat singură *(probabil că strâmb). Am iubit oamenii din spatele pereților, oamenii din curte, am iubit omul care iubea magnolia. Și îi am pe toți cu mine. Pe unii într-o formă, pe alții în alta. Oamenii aceia sunt cărămizile pe care le iubesc, oamenii aceia mi-au salvat magnolia, oamenii aceia au îndurat ciclicitatea și patetismul durerilor mele, oamenii aceia care sunt aici și acum. Oamenii de acum i-au salvat pe cei de atunci.

Am să-mi iau o sticlă de vin roșu și-am să mă uit la Autumn Sonata. Fiindcă-s vie. Și fiindcă nu știu cum să-ți mulțumesc altfel decât spunându-ți că eu m-am prins în 2 zile. I do things my way.

it’s time we met and made a mess

Incubus “Anna Molly” music video from george manzanilla @ rundfunk on Vimeo.

 

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.